O persoană introduce numele unui serviciu, apasă „Caută” și primește un ecran gol. Formal, căutarea s-a încheiat. În practică, dialogul cu site-ul s-a întrerupt tocmai în momentul în care vizitatorul și-a exprimat cel mai clar interesul. Propunem să proiectăm acest moment nu ca pe o greșeală a utilizatorului, ci ca pe un scenariu distinct: ce va înțelege persoana și ce va putea face în continuare?
Stabiliți mai întâi unde anume caută site-ul
Un câmp cu o lupă promite adesea mai mult decât oferă. Dacă acesta caută doar în titlurile articolelor, nu și în servicii, documente și întregul text al paginilor, acest lucru trebuie să fie clar lângă câmp. „Caută în jurnal” este mai precis decât un simplu „Caută” atunci când alte materiale nu intră în aria căutării. Pentru un site mic, o arhivă de articole bine organizată este uneori mai utilă decât un formular complex care își ascunde limitările.
Înainte de dezvoltare, pregătiți câteva interogări obișnuite: un titlu exact, o temă generală, o variantă de scriere, un cuvânt care nu există pe site. Stabiliți ce materiale ar trebui să apară în fiecare caz. Aceasta este o decizie editorială comună, nu o promisiune că algoritmul va ghici orice intenție.
Păstrați interogarea și diferențiați stările
După căutare, este bine ca textul să rămână în câmp. Persoana poate schimba un singur cuvânt, fără să introducă totul din nou. O interogare goală, încărcarea, lipsa rezultatelor și o eroare tehnică necesită mesaje diferite. „Nu s-a găsit nimic” nu trebuie să mascheze indisponibilitatea serverului: în această situație, încă nu știm dacă există rezultate.
Pentru o căutare cu filtre, afișați restricțiile active. Faptul că nu există materiale în categoria selectată nu înseamnă că acestea lipsesc de pe întregul site. Oferiți o acțiune separată, „Resetează filtrele”, care nu șterge textul introdus. Astfel, vizitatorul înțelege exact ce se va schimba după apăsare.
Oferiți câteva căi de urmat oneste, nu un zid de sfaturi
Un mesaj concis pentru starea fără rezultate poate include interogarea propriu-zisă, o explicație a ariei de căutare și doi pași următori: reformularea sau deschiderea unei secțiuni tematice. Nu este nevoie să afișați imediat zeci de carduri aleatorii. Dacă propuneți teme apropiate, prezentați-le ca recomandări, nu ca potriviri exacte.
Un exemplu ipotetic pentru un studio: nu există rezultate pentru cuvântul „relansare”, dar sunt disponibile secțiuni despre asistență și actualizarea site-ului. Le puteți oferi ca traseu alternativ, fără să înlocuiți răspunsul și fără să prezentați drept rezultat găsit ceva ce nu corespunde interogării. Textele linkurilor trebuie să explice conținutul destinației, așa cum arătăm în articolul nostru despre linkuri clare.
Un câmp de introducere nu este un motor de căutare gata de utilizare
MDN descrie input type="search" drept un câmp pentru introducerea unei interogări de căutare. Tipul câmpului în sine nu creează un index și nu stabilește cum sunt asociate cuvintele cu materialele. Această logică trebuie implementată separat. Câmpul are nevoie și de o etichetă clară: un exemplu afișat în interiorul câmpului gol nu ar trebui să fie singura explicație a scopului său.
Dacă rezultatele se actualizează fără reîncărcarea paginii, un mesaj scurt despre numărul sau absența lor trebuie să fie accesibil tehnologiilor asistive, fără mutarea forțată a focalizării. Acesta este tipul de mesaje pe care W3C îl tratează în explicația criteriului 4.1.3. Nu înseamnă că întreaga listă de rezultate trebuie citită cu voce tare ca un singur mesaj.
Verificați parcursul, nu doar prezența lupei
Parcurgeți scenariul pe un ecran îngust și folosind tastatura: introduceți o interogare, porniți căutarea, corectați-o, resetați un filtru, deschideți un rezultat și reveniți. Asigurați-vă că butoanele nu dispar în spatele tastaturii de pe ecran, că titlurile lungi nu acoperă elementele alăturate și că mesajele nu sar în fața ochilor după fiecare caracter.
Verificați separat interogările în limbile site-ului și nu ascundeți limitele dintre secțiunile lingvistice. O căutare bună nu trebuie să ghicească totul. Valoarea ei practică stă în faptul că persoana vede limitele răspunsului, nu pierde ceea ce a făcut deja și are un pas următor clar chiar și atunci când nu există niciun rezultat.